Mereu imi spune ca te vreau pentru ca nu te pot avea, pentru ca esti departe si inaccesibil. Si ca mereu fac asa, ca mereu caut ce nu pot gasi niciodata. Si ea, ca si tine, ma face „emo” de multe ori, pentru toate momentele mele in care stau singura in lumea mea, fara sa fiu atenta la realitatea din jurul meu.
Crezi ca eu am vrut sau vreau sa ma gandesc la tine? Daca am putea alege persoanele care merita sau de care trebuie sa ne indragostim, nu ar mai suferii nimeni. Deci, de ce ma criticati atat? Eu nu am fost invatata ca voi, sa am iubirea pe tava de argint, fara sa misc un deget. Pentru tot ce am primit am luptat constant. Si asa mi se pare cel mai normal, daca nu as lupta, de ce s-ar mai merita? Ok, poate ca ma lupt cu morile de vant , cum spune ea. Dar macar o fac. Nu imi voi putea reprosa niciodata ca nici macar nu am incercat. Si da, draga mea, stiu ca nu va fi niciodata mai mult decat ce este si acum: nimic. Dar daca la tine sentimentele dispar la comanda , la mine nu. Si slava Domnului, dupa atatia ani, inca sa fie prezente…. asta ar fi trebuit sa iti spuna multe. Dar desi crezi ca ma cunosti, nu o faci, cl putin nu in totalitate. Datorita persoanelor ca Philippe am invatat sa tin la cineva, fara sa astept asta in schimb la randul meu, si total neconditionat. As vrea sa te vad si pe tine ca faci asta. Macar odata, sa imi spui il iubesc pe x desi el nu da doi lei pe mine, sau nici nu stie ca exist. Timp pierdut? Poate…poate nu. Dar nu esti nimeni sa ma judeci. Atat.