Era o vreme cand umbra ta ma bantuia si in realitate, in realitatea unor zile pe care nu reuseam sa le colorez cu acuarelele mele uitate pe o noptiera prafuita , undeva departe.Cu timpul, praful s-a pus si peste tine, dar minunatele culori pe care le-ai adus in viata mea s-au incapatanat sa reapara, si mi te-au adus inapoi.
„Credeai ca fugi de mine?” – asa parca vroia sa imi spuna umbra ta, atat de familiara mie si totusi atat de necunoscuta. Desigur , nu numai ca nu vroiam sa scap de tine, doar te inchisesem cu cheia resemnarii la loc sigur in suflet. Cum ai putut sa crezi asta despre mine, suflet tacut? Mantia rosie pe care scria „uitare” era de fapt o simpla scuza pentru a nu ma gandi la tine, probabil. Si stii al naibii de bine cat de buna sunt la joul „minte-te singur” , am jucat de multe ori , atat de multe ori incat am si pierdut numaratoarea.
Nu te invinuiesc ca ma privesti nedumerit , si eu sunt la fel de confuza ca si tine.
Obisnuiai sa imi spui ca inimile noastre nu se potrivesc si ca undeva in lume exista inima care ma asteapta…
Eu nu caut, eu nu sper.
Din atatea voci si siluete care te-au iubit si te vor iubi, ai ajuns tocmai sa infrunti cea mai urata dintre ele. O iubire tacuta care nu numai ca nu o vrei, dar nici nu o cunosti si probabil nu o vei cunoaste.
Am sa intorc de data asta eu clepsidra cu nisip amar si rece , si iti voi spune doar o data : nu pleca din viata mea. Nu de tot. Nu iar! Mergi pe drumul tau, si arunca un ochi in fumul din spate. Printre infinitatea de nimicuri calatoare voi fi si eu.
Deschide-ti aripile si zboara catre ce te asteapta, suflet minunat!

Se semneaza….. timpul

Te conozco desde siempre, pero en el mismo tiempo …no se quien eres. Se lo que eres para mi y eso me basta!