Regasirea unui fost coleg de generala mi-a adus foarte multe sentimente. El a fost primul baiat pentru care chiar am plans si am suferit la vremea respectiva.
Ulterior, evident ca totul a trecut si viata mi-a mers mai departe.
Acum, singurele sentimente pe care le pot avea fata de el sunt cele de amicitie, dar nu despre asta vreau sa vorbesc in acest post.
Ci anume despre faptul ca regasirea lui D, m-a facut sa apreciez si mai mult ceea ce am ” acasa ” si anume pe Fery. De ce? Mi-am dat seama ca acum am langa mine omul pe care il iubesc, si sunt fericita chiar daca ne certam des si exista probleme de compatibilitate intre noi.
Ma uit de multe ori la pozele lui de cand era bebe si ma indragostesc iar si iar de el, sunt fericita ca este cu mine si ma simt norocoasa ca m-a ales pe mine, cine stie ce fete tanjesc dupa el si abia asteapta sa il vada singur… iar el ma iubeste si este al meu, este iubitul meu.
In curand implinim 2 ani…
Cum sa nu ma simt fericita cand am langa mine omul pe care mi l-am dorit? Omul dupa care am bocit din prima seara in care l-am vazut ? :))) Da,foarte patetic, dar m-a atras inca din primul moment in care m-am uitat mai bine la el…. si desi nu dadea niciun semn ca ar vrea sa ma cunoasca macar, ia uitati ce frumos s-a „rezolvat” totul…
Comoara mea, asta este el pentru mine, cea mai de pret comoara🙂