In sufletul meu exista foarte multe ” de ce -uri ” insa unul dintre cele mai apasatoare este legat de teatrul / actorul din Romania.

A fi actor la noi in tara inseamna sa apari in telenovele cu si despre tigani , ridicandu-i in slavi. Filme serioase …lipsa si pauza.
Cu toate ca este aspru criticat de multi , mereu am apreciat munca lui Sergiu Nicolaescu , filmele sale vechi stand in picioare si acum, ca niste marturii despre trecut, de nepretuit.
In rest… cativa regizori micuti, unii talentati care se afunda in comercial de dragul banului, si oameni care nu au nicio treaba cu lumea sau domeniul in care vor sa paseasca.

De ce iubesc teatrul mai mult decat filmul?
Este foarte simplu si logic. Totul se intampla live, nu ai posibilitatea de a trage 100 de duble sin care una sigur e buna, daca ai gresit, asta a fost. In teatru ai ocazia ca actor de a interactiona cu publicul, de a face oamenii sa rada, sa planga, ii treci printr-un buchet de sentimente si aplauzele de sfarsit sunt hrana dupa care tanjeste orice actor, rasplata muncii sale ( avand in vedere salariul mizer din teatrele noastre nici nu s-ar putea pune problema de satisfactie financiara ) .
Este foarte adevarat ca filmul are avantajele sale ( efecte speciale, locatii diverse , suspans creat de diversi factori care in teatru nu s-ar putea proiecta atat de evident ) , insa TALENTUL unui actor se vede cel mai bine pe scena unui teatru. Publicul nu poate fi mintit, nu e nevoie sa ai studii de specialitate pentru a-ti da seama daca un actor isi face bine meseria sau nu, daca te impresioneaza cu ceva, daca reuseste sa iti atinga inima.

Nu as putea spune ca sunt o nostalgica a vremurilor apuse, deoarece fiind un copil al Revolutiei ( n.1989 ) , nici nu am apucat sa traiesc din emotiile , trairile din teatru de pe timpuri. Si regret. Enorm. Regret ca au ramas atat de putini actori cu adevarat valorosi, care sa merite sa ma duc in sala de dimineata si sa mai plec seara , numai de dragul de-ai vedea.

Nu as vrea sa fiu inteleasa gresit. Este normal ca vremurile se schimba, totul se misca mai rapid, nu poti cere sa placa aceleasi lucruri care acum 50 de ani erau iubite, si de asemenea nu vreau sa las impresia ca detest noutatea ( actorii tineri , filmele ,etc ) . Este foarte probabil ca multi sa fie foarte talentati si nu contest asta. Dar nu mai exista oamenii care sa creada in ei, care sa ii sprijine in inceputurile lor , sa le calauzeasca drumurile in directia buna  – sufletul publicului. Nu este suficient sa joci in 2 telenovele ca sa devii actor / actrita . Actorul este acela care prin talent, munca, perseverenta, reuseste sa se imbrace efectiv cu personalitatea fiecarui personaj, atat de convingator incat persoana actorului renunta a mai exista  pe durata spectacolului. Actorul este acela care in ciuda oricarui necaz de acasa,oricarei probleme, reuseste sa vina pe scenasi sa bucure lumea cu talentul sau nemasurat – este un om care ofera totul si asteapta nimic.

-Va urma-