Iarna asta este a 20-a ( si merg pe a 21-a) din viata mea, o iarna pe care o asteptam din vara, nu numai pentru ca este anotimpul meu preferat, nu numai pentru ca ziua mea este in februarie, ci pentru Craciun, zapada, si in general tot amalgamul de sentimente aparute odata cu primii fulgi de nea.
Stateam aseara si ma uitam pe geam la zapada alba care acoperea tot ce vedeam cu ochii, si la un moment dat , privirea mi s-a dus spre cativa catei care stateau in parculetul de peste drum, inghetand probabil de frig , in timp ce eu eram la caldurica , bine merci. A fost una din putinele dati in viata mea cand m-am simtit vinovata, si ochii mi s-au umplut de lacrimi. Daca ar fi fost dupa mine as fi luat probabil toti cainii aia de afara langa mine, in casa. Ma urasc ca nu pot face asta.

Simteam nevoia sa ies azi, in ciuda frigului napraznic…simteam nevoia de aer curat ( cat de curat poate fi in Bucale ) , asa ca am sunat-o pe Vianne si am fost la un barulet, am baut o ciocolata calda, si am stat la palavre. Si noi ca baietii 🙂

Iar trece un an, iarasi nu am tot ce vreau, iar nu sunt realizata pe aproape niciun plan….dar hey! am abia 20 de ani, timp este, nu?
Nu am fost niciodata „aia cu rabdarea” , mereu am vrut sa fac lucrurile repede si bine. Stiu ca lucrurile bune cer timp, dar in viata mereu am fost o …grabita.
La 13 ani ma uram ca nu am 20, acum imi pare rau ca a trecut un an fara nici o realizare deosebita. Desigur, nu pot spune ca am consumat aerul de pomana , asa cum au facut foarte multi, dar cred ca as fi putut sa ma descurc mai bine.
Hai sa ma dau putin optimista desi nu imi sta in fire, si sa zic , lasa ma, ca la anu’ va fi mai bine!

Sau nu?! 😛